- Atunci când avem un bebeluș prematur care nu se poate atașa direct la sân sau în cazul unui sugar cu probleme medicale care nu se poate atașa direct la sân (fren sublingaul scurt, sugar cu tonus muscular scăzut, sindroame genetice, supt dezorganizat, etc.).
- Atunci când facem tranziția de la biberon la sân.
- În cazul angorjării (furiei laptelui) doar atunci când sugarul nu reușește să se atașeze corect direct la sân.
Tehnica de masaj revers pressure softening poate ajuta în edemul mamelonului și astfel se evită utilizarea mamelonului. - Când există mameloane inversate (ombilicate) sau plate – stabilizează mamelonul
- În cazul mameloanelor dureroase sau care ragadelor care sângerează – favorizează vindecare .
- Atunci când există o ejecție a laptelui prea puternică
| AVANTAJE | DEZAVANTAJE |
| Încurajează sugarul să mănânce direct de la sân, evitând astfel biberonul | Este o barieră între mamă și sugar |
| Permite sugarului slăbit/hipoton să mențină atașarea | Sugarul se obișnuiește cu el și v-a refuza sânul fără protector |
| Pot crește transferul de lapte în cazul prematurilor | Dacă este incorect utilizat produce râni ale mamelonului |
| Încurajează protractilitatea mameloanelor plate sau ombilicate | Poat declanșa reflex de vomă dacă sunt prea lungi |
Protectoarele mamelonare sunt recomandate a fi utilizate cât mai puțin timp, deoarece pot induce alergii la latex, pot declanșa reflex de gag (de vomă), pot genera leziuni ale sânului dacă nu au mărimea corespunzătoare, se pot asocia cu blocaj de canal și uneori mastită!
Forma și dimensiunea:
Există mai multe tipuri de mameloane artificiale pe piață însă ele se clasifică în mameloane cu 1. margine full/regular (completă/rotundă) și 2. mameloane cut away/contact (decupate în partea superioară).
Fiecare sugar preferă un anumit tip de protector, în funcție de cât de gros este siliconul din care este făcut. Protectorul cut away este util pentru sugarii care simt mirosul areolei mamare și astfel rămân atașați la sân.
Alegeți mărimea corespunzătoare pentru mamelonul dvs. Protectorul trebuie să fie potrivit atât pentru dimensiunea sânului cât și gurița copilului.
Formă
- conică: trei mărimi: S-18 mm, M -20 mm, L- 26 mm
- forma cireasă/rotundă: S – 18 mm, M- 22 mm.
Cum aplicăm protectorul mamelonar?
- Umeziți protectorul cu lapte de mamă sau apă pentru o aderență mai bună.
Puteți lăsa mamelonul artificial în apă caldă pentru cateva minute înainte de utilizare – astfel devine mai flexibil. - Rulați înapoi protectorul mamelonar între degete până la jumătatea lui.
- Aplicați-l pe mamelon și derulați peste el partea rulată anterior.
- Asigurati-vă că mamelonul este poziționat central în protector și nu atinge pereții acestuia
- Atașați sugarul prin atingerea nasului sau buzei superioare și asigurati-vă că s-a atașat profund (buzele trebuie să fie la baza protectorului iar acesta să nu intre și iasă din guriță în timpul alăptării)
- Spălați protectorul și plasați-l la aer pentru a se usca. NU îl ștergeți cu materiale dure (prosop/șervețele) – se distruge!
- Renunțarea la mameloanele artificiale se face treptat! Începeți alăptarea cu protectorul, apoi pe parcusul alăptării îndepărtați-l. Dacă sugarul refuză sânul, aplicați protectorul pe mamelon și reluați secvența de îndepărtare când sugarul este somnolent sau la următoarea masă. Această procedură poate dura câteva zile.

