Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, medic specialist medicină de familie, competență în ecografie generală și specială și singurul medic consultant în alăptare acreditat IBCLC, din Brașov.
De-a lungul anilor, am descoperit o pasiune aparte pentru ecografia sânului în lactație, un domeniu încă puțin explorat, dar extrem de valoros pentru sănătatea mamelor care alăptează. În această perioadă specială, ecografia poate oferi informații esențiale despre starea sânului, prevenind complicații precum mastita sau blocajele canalelor galactofore.
Din dorința de a înțelege mai bine acest segment medical și de a putea oferi sprijin calificat, am participat la numeroase cursuri și congrese de specialitate. Fiecare întâlnire cu experți din domeniu mi-a adus nu doar cunoștințe noi, ci și mai multă încredere că ecografia în lactație poate schimba cu adevărat parcursul alăptării pentru multe mame.
Sunt recunoscătoare că pot îmbina această pasiune cu dorința de a ajuta, având mereu în minte că fiecare mic pas făcut în acest domeniu înseamnă sprijin real și informație valoroasă pentru sănătatea mamelor și a bebelușilor lor.

Skin-to-skin sau kangaroo-care Mențineți nou-născutul în contact piele-pe-piele cat mai mult timp posibil și oferiți-i sânul ori de cate ori dorește. Contactul piele pe piele stimulează atașarea la sân. Și partenerul dumneavoastră poate beneficia de contactul piele-pe-piele. Room in Țineți nou-născutul cu dumneavoastră în cameră (inclusiv în maternitate) cât mai mult timp posibil și observați […]

Soluții de calmare a bebelușului1. Țineti sugarul piele-pe-piele (skin-to-skin sau kangaroo-care)Contactul piele-pe-piele reduce nivelul de stres pentru mamă și sugar. Când sugarul s-a calmat atașați-l la sân. 2. Suptul este o metodă de a calma sugarul. Oferiți-i pentru scurt timp o suzetă sau degetul. 3. Oferiți o gustare. Mulgeți câteva picături de lapte din sân […]

Power-pumping este o tehnică de pompare care poate ajuta mamele să producă mai mult lapte. Ea folosește caracteristicile cluster feeding*, respectiv comportamentul bebelușului care trece printr-un puseu de creștere și dorește să se hrănescă mai frecvent și perioade mai lungi de timp. Această tehnică informează corpul că este necesar să producă mai mult lapte. Principiul […]

Fiecare părinte se întreabă dacă sugarul mănâncă suficient, ce cantitate ar trebui să mănânce, cât de des ar trebui să sugă și oare îi ajunge laptele? Aici regăsiți câteva sfaturi care vă ajută să vă ghidați: Urmăriți semnele foamei (Semne de foame). În primele 24 de ore de viață un sugar mănâncă de cel puțin […]

Stimularea sânilor cu pompa sau alăptarea la sân este esențială în primele săptămâni după naștere pentru o lactație de succes. Un început bun! Începeți pompare sau mulsul manual cât mai repede posibil, de preferat în primele ore după naștere. Pompare de 8 ori în 24 de ore este esențială pentru menținerea lactației. Pomparea înlocuiește alăptarea […]

Definim durere persistentă de sân o durere de altă cauză decât mastita, angorjarea, sau ragadele (Vezi aici problemele mamelonului), fiind o durere cu durată de peste 2 săptămâni. O identificare precoce a cauzei durerii și rezolvarea ei duce la prelungirea perioadei de alăptare. Cauze posibile: 1. Anchiloglosie/fren sau asimetrie mandibulară (Vezi aici)Anchiloglosia cauzează leziuni la […]

Un sugar care este hrănit la sân dar și cu biberonul sau primește o suzetă are șanse mai mari să refuze sânul. În funcție de momentul refuzului există diferite cauze care pot duce la refuzul sânului. A. Refuz PRECOCE Refuz în primele 1-2 zile de viață Mama sugarul Poziționare și atașare ineficientă Cauze medicale: icter […]

Mameloanele plate sau inversate pot pune probleme în atașarea la sân, de aceea este bine să stiți ce tip de mamelon aveți înainte de naștere. Mameloanele NORMALE Au o formă conică, la presiunea pe ele (PINCH test – vezi mai jos) se mențin evertate (ieșite înafară). Acest tip de mameloane se mențin evertate atunci când […]

Este o afecțiune care se manifestă prin apariția bruscă a unor emoții negative, chiar înainte de eliberarea laptelui matern. El poate să apară în timpul alăptării sau al pompării. Aceste emoții pot dura de la câteva secunde la câteva minute și sunt separate de depresia postnatală sau de aversiunea la alăptare. D-MER este o reacție […]

Modul în care țineți bebelușul în brațe și modul în care acesta se atașează la sân constituie cheia succesului unei alăptări confortabile. Poziționarea și atașarea corectă pot preveni o mare parte din problemele comune ale alăptării. Faceți-vă comodă. Alegeți un loc comod pentru alăptare. Atât patul cât și fotoliul sunt medii confortabile pentru alăptare. Sprijiniți-vă […]

În mod ideal sugarul nu are nevoie de biberon, însă în realitate aproape orice sugar intră în contact cu biberonul, mai ales în maternitate, până la instalarea lactației. Biberonul trebuie folosit cât mai puțin timp, cu tendința de a renunța la el complet cât mai repede posibil. Atunci când alegem un biberon ne dorim ca […]

Cum alegem metoda alternativă potrivită? O metodă alternativă de hrănire trebuie să vină în ajutorul mamei atunci când sugarul necesită suplimentare la sân și trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Sa nu ii facă rău sugarului Se potrivește nivelului de maturitate și sănătate al copilului Parinții pot gestiona bine metoda Echipamentul este usor de folosit și […]

Frenurile sunt de mai multe feluri: Frenuri linguale Fren labial maxilar (superior) Fren labial mandibular (inferior) Fren bucal maxilar stâng și drept Fren bucal mandibular stâng și drept Frenul sublingual și anchiloglosia Frenurile, numite popular “ața sub limbă”, sunt o mică bandă din țesut fibros sau o extensie a mucoasei orale aflată sub limbă care […]

A. Sensibilitatea mamelonului în sarcină și în primele zile după naștere este un lucru uzual, întâlnit la peste 90% dintre femei. Acesta este sensibil deoarece în primele zile după naștere fibrele de colagen ale mamelonului se alungesc, după care sensibilitatea mamelonului scade, iar durerea la atașare trebuie să dispară. Dacă sensibilitatea mamelonului persistă mai mult […]

Momentul oportun pentru înțărcare este stabilit de mamă și sugar, în funcție de necesitățile sugarului și de dorința mamei, dar nu este recomandată înțărcarea mai repede de 6 luni de la naștere. Ideal înțărcarea trebuie să înceapă după 2 ani. În jurul vârstei de 6 luni sugarul este interesat de alimente și mai puțin interesat […]

Colostrul este primul lapte produs de sânii mamei chiar din timpul sarcinii, are o culoare galbenă și este un lapte special care conține: Grăsimi în cantități mici Carbohidrați și proteine în cantități mari Și cel mai bogat în anticorpi – în special imunoglobulina A , ceea ce îl face ușor de digerat și foarte valoros […]

Protectoarele mamelonare – breast shells AVANTAJE DEZAVANTAJE ajuta la formarea mameloanele scurte (crește lungimea mamelonului dacă sunt purtate minim 8 ore pe zi) Sunt ineficiente pentru mameloanele ombilicate colectează laptele care se scurge (atenție la condițiile de igienă!) Pot favoriza infectiile de la nivelul mamelonului Sunt protecții pentru mameloanele cu ragade Sunt inestetice sub sutien […]

Bebelușul prezintă semne de foame și momentul ideal pentru alăptare. Există 3 etape în care sugarul prezintă semne de foame. Etapa precoce: sugarul se întinde, scoate sunete, îsi duce mâna la gură dar între timp mai doarme.Momentul ideal de pregătire pentru alăptare (aplicat comprese calde, pregătirea colectorului de lapte, pregătirea protectorului mamelonar, schimbat de scutec […]

Hiperproducția lactată, hiperlactație sau prea mult lapte.
În anumite situații sânii pot produce prea mult lapte.

Culoare, miros, aspect…. Totul despre laptele de mamă Laptele de mama are o compoziție chimică unică, ceea ce nicio marcă de formulă de lapte praf nu poate reproduce integral, așadar el este unic, special pentru puiul de om și este cel mai ușor de digerat de către sugar. La începutul alăptării laptele este apos, fiind […]

Canalele înfundate sau blocate sunt expresia unei inflamații la nivelul canalului galactofor și reprezintă o cauză frecventă de durere la nivelul sânului. Această patologie este frecventă în cursul alăptării, 20% din mame suferă de o această afecțiune în cursul alăptării. Manifestarea clinică observată de pacient este reprezentată de zonă roșie, ușor umflată, în absența semnelor […]

Asimetria sânilor – sânii nu produc la fel de mult lapte.

Este definit ca orice bebeluș născut sub 37 de săptămâni de gestație.

Este util în cazul sugarilor prematuri, în tranzitia de la biberon la sân, în relactare, sugarilor cu probleme neurologice, hipotoni sau supt dezorganizat.

Pregătirea pentru muls (exprimarea laptelui) și stocarea laptelui

Cum alegem pompa de sân potrivită

Proba cântarului este utilă atunci când dorim să știm cât mănâncă sugarul de la sân în timpul alăpării.
Utilizați mameloanele artificiale doar când e neapărat necesar și pe o perioadă cât mai scurtă!

Pompa de sân este importantă atunci când avem un bebeluș bolnav, prematur sau care nu se poate alimenta direct la sân.

Cel mai important pas este rezolvarea cauzei care a declanșat mastita!

Trebuie să știm că atașarea corectă la sân o recunoaștem după faptul că nu doare și nu produce ragade (răni).

Angorjarea sau furia laptelui – înseamnă staza laptelui în sâni.

Este cea mai frecventă cauză de renunțare la alăptat!

